Doamne, parfum de roua vreau sa las prin fiecare pas in urma mea de calator pe acest pamant.
Lasa-mi credinta Luminii, nadejdea ca si maine vei fi in viata mea.
Invata-ma sa binecuvintez asteptarea, sa sper ca TU vei da inimii cantec pentru mereu.
Da-mi Imbratisarea Ingerului cu brate-aripe colorate ,si pune-mi pe frunte sarutarea Arhanghelilor.
Pentru toti ceilalti, Tu revarsa eterne si ceresti binecuvantari .
Iubirea, sa fie izvorul din care sufletul meu sa bea iar Tu, sa te bucuri ca ne-ai dat setea.
Rafturile timpului
Amintirile asezate ca rufele la uscat, atarnate la soare, sub un vant subtire si in aer proaspat. M-am gandit zilele astea sa astern momente si gesturi unice ca sa nu le uit in sacul anilor, sa nu mai repet aceleasi silly amintiri despre bunica, de exemplu, despre atunci cand eram copil si ma jucam un joc cu foc si apa, chiar nu credeam ca exista pe internet jocuri asa vechi.
Nenumarate alte clipe si senzatii ar trebui rememorate over and over again… bunica mea cea care era asa fericita daca ne stia cu stomacul plin cu bunataturile ei, pe care intotdeauna le-am apreciat, insa numai acuma regret ca n-am invat sa le fac …ca n-am fost interesata sa fur reteta din spatele retetei …
Dar nu numai momente cu cei plecati sa colinde Cerul. Amintiri despre cand eram numai un omulet. Despre ieri. Eram numai o copila si ma temeam intr-o seara, pe cand nu aveam mai mult de 8 anisori, de moarte. Era dupa ora stingerii si grijile m-au facut sa tasnesc din pat si s-o caut pe mama c-o intrebare pe buze: “si eu voi muri?”. Iar ea mi-a raspuns precipitat: “nu, tu nu vei muri. Du-te la culcare!”. Ce as vrea ca si acuma un raspuns al mamei sa ma faca sa ma linistesc, sa cred ca un copil ….(si nu ma refer la moarte, ci la orice grija de adult pe care o am acuma)
Amintiri dulci cand ma dadeam pe hutulus cantand, simtind cum zbor si cum pot face asta la infinit: sa ma inalt, sa ma simt fericita cu momentul prezent, sa fiu vesnic copil … Cand ajungeam acasa era clar ca o sa ma bag imediat la un joc cu tenis, pentru ca de pe atunci ma fascina acest sport.
Mi-am pierdut inocenta. Chiar de 2 ori. Sau poate de mai multe ori? Mi-am pierdut si din romantism. Oare cate lucruri mai pierdem pana murim? Oare ce mai pierdem? Sau conteaza numai ce castigam?
Nenumarate alte clipe si senzatii ar trebui rememorate over and over again… bunica mea cea care era asa fericita daca ne stia cu stomacul plin cu bunataturile ei, pe care intotdeauna le-am apreciat, insa numai acuma regret ca n-am invat sa le fac …ca n-am fost interesata sa fur reteta din spatele retetei …
Dar nu numai momente cu cei plecati sa colinde Cerul. Amintiri despre cand eram numai un omulet. Despre ieri. Eram numai o copila si ma temeam intr-o seara, pe cand nu aveam mai mult de 8 anisori, de moarte. Era dupa ora stingerii si grijile m-au facut sa tasnesc din pat si s-o caut pe mama c-o intrebare pe buze: “si eu voi muri?”. Iar ea mi-a raspuns precipitat: “nu, tu nu vei muri. Du-te la culcare!”. Ce as vrea ca si acuma un raspuns al mamei sa ma faca sa ma linistesc, sa cred ca un copil ….(si nu ma refer la moarte, ci la orice grija de adult pe care o am acuma)
Amintiri dulci cand ma dadeam pe hutulus cantand, simtind cum zbor si cum pot face asta la infinit: sa ma inalt, sa ma simt fericita cu momentul prezent, sa fiu vesnic copil … Cand ajungeam acasa era clar ca o sa ma bag imediat la un joc cu tenis, pentru ca de pe atunci ma fascina acest sport.
Mi-am pierdut inocenta. Chiar de 2 ori. Sau poate de mai multe ori? Mi-am pierdut si din romantism. Oare cate lucruri mai pierdem pana murim? Oare ce mai pierdem? Sau conteaza numai ce castigam?
Toti avem tatuaje
Pielea noastra e o carte de istorie … personala.
Ma uit la copilul meu, care mai ieri avea pielea noua nouta. Luat direct din fabrica :) Un baietel cu pielea perfecta, facuta unicat de vreo doua pete maro si cateva alunite.
Acum, la 2 ani jumatate, suntem deja la capitolul 2 al cartii David. Ca mai orice copil de varsta lui, D. e un alergaret si-un alpinist … Dovada? Vanatai, bube si tot tacamul. Ceva tatuaje temporare sau nu. Pielea lui noua nouta incepe sa aiba personalitate! Deja s-au scris pagini bune din istoria lui personala.
Ma uit la mine. Pentru ca nu prea m-am preocupat de aspectul pielii mele, pielea mea egal povestea mea in proportie de 90%, as zice. (10% mi-am deformat povestea cu crema de fata/de soare, deodoranti si alti mici aliati-dusmani).
Nu am vergeturi de la sarcina, iar daca as avea simt ca m-as mandri cu ele. Asa cum sunt fericita de linia ramasa de la operatia de cezariana. E tatuajul meu facut la nasterea lui David. De ce l-as nega sau l-as vrea disparut? Mi-s mandra ca am fost gravida, ca am devenit mamica.
Am semn la genunchi din copilarie. Stiu povestea lui. Sunt eu si semnul acela, e un tatuaj facut cand eram copila si m-a ranit o bucata de sticla.
Si ridurile sunt tatuajele mele. Semne ca timpul ma viziteaza si nu uita de mine.
Gatul care incepe sa fie cret. E al meu. Un tatuaj mai nou. Stiu ca nu e la moda, dar niciodata nu mi-a placut sa fiu prea conformista.
Si am vorbit numai despre tatuajele fizice, iar cand vine vorba despre cele sufletesti nici macar operatiile estetice nu mai pot face minuni.
Toate tatuajele naturale sunt frumoase, ne creeaza si ne recreeaza anual, lunar, poate zilnic. Ne infrumuseteaza, chiar daca revistele & Co. ar zice ca nu ….
Interesant (ciudat?) e ca uneori le acoperim inconstient sau nu cu tatuaje artificiale care se vor mai graitoare decat istoria noastra naturala.
Toti avem tatuaje! Care e ultimul tau tatuaj?
Ma uit la copilul meu, care mai ieri avea pielea noua nouta. Luat direct din fabrica :) Un baietel cu pielea perfecta, facuta unicat de vreo doua pete maro si cateva alunite.
Acum, la 2 ani jumatate, suntem deja la capitolul 2 al cartii David. Ca mai orice copil de varsta lui, D. e un alergaret si-un alpinist … Dovada? Vanatai, bube si tot tacamul. Ceva tatuaje temporare sau nu. Pielea lui noua nouta incepe sa aiba personalitate! Deja s-au scris pagini bune din istoria lui personala.
Ma uit la mine. Pentru ca nu prea m-am preocupat de aspectul pielii mele, pielea mea egal povestea mea in proportie de 90%, as zice. (10% mi-am deformat povestea cu crema de fata/de soare, deodoranti si alti mici aliati-dusmani).
Nu am vergeturi de la sarcina, iar daca as avea simt ca m-as mandri cu ele. Asa cum sunt fericita de linia ramasa de la operatia de cezariana. E tatuajul meu facut la nasterea lui David. De ce l-as nega sau l-as vrea disparut? Mi-s mandra ca am fost gravida, ca am devenit mamica.
Am semn la genunchi din copilarie. Stiu povestea lui. Sunt eu si semnul acela, e un tatuaj facut cand eram copila si m-a ranit o bucata de sticla.
Si ridurile sunt tatuajele mele. Semne ca timpul ma viziteaza si nu uita de mine.
Gatul care incepe sa fie cret. E al meu. Un tatuaj mai nou. Stiu ca nu e la moda, dar niciodata nu mi-a placut sa fiu prea conformista.
Si am vorbit numai despre tatuajele fizice, iar cand vine vorba despre cele sufletesti nici macar operatiile estetice nu mai pot face minuni.
Toate tatuajele naturale sunt frumoase, ne creeaza si ne recreeaza anual, lunar, poate zilnic. Ne infrumuseteaza, chiar daca revistele & Co. ar zice ca nu ….
Interesant (ciudat?) e ca uneori le acoperim inconstient sau nu cu tatuaje artificiale care se vor mai graitoare decat istoria noastra naturala.
Toti avem tatuaje! Care e ultimul tau tatuaj?
O Vară Cu Marțieni Mici Și Galbeni
Multe vise. Prea multe visându-le cu ochii deschiși înspre soarele amiezii.
Am învățat. Citesc. Respir. Privesc.
Am învățat că femeile imorale îți dau bătăi de cap. Alea morale te plictisesc, desi au o viata ingrijita si chiar merg la epialare definitiva.
Că prietenia nu e posibilă între bărbați și femei. Între ei există pasiune, dușmănie, adorație sau dragoste. Dar prietenie niciodată.
Am învățat că a risca înseamnă a câștiga sau a pierde. Teama ne împiedică să devenim active.
Citisem la un moment dat ceva destul de interesant:
Nu cunosc un drum sigur care sa ducă la succes, cunosc însa cel care duce în mod sigur la insucces – acel de a dori să-i faci fiecăruia pe plac.
(Platon)
Respir tot ce mi-ar putea deschide ochii și atunci numesc deșteaptă o femeie care suceste capul bărbaților. Ăsta e rostul femeilor.
Privirea poate distruge –
ticăloși sunt bărbații, canalii.
Privesc cum muzica poate atinge fiecare celulă din corp, iar atunci lucrurile din jurul nostru explodează.
Este doar vară.
Am învățat. Citesc. Respir. Privesc.
Nu mi s-au întâmplat lucruri inimaginabile. Nu am colindat păduri extravagante alături de Alice. Nu am fugit împreună cu niște vise mari de acasă. Nu am vrut și nu mi-am dorit să zbor într-o navă extraterestră spre Jupiter și sp cunosc marțienii care să mă adore și să le devin prințesa demult pierdută. Nu m-am pierdut împreună cu marea mea iubire – sufletul pereche – într-un lan imens de floarea soarelui.
Până acum sunt o fată normală. Cu o vară normală. Cu o vacanță poate nu prea plictisitoare. Cu doi ochi, două mâini, un corp nu prea bronzat și toate celelalte.
Sunt o tipă într-o vară oarecare.
Există totuși o posibilitate să-mi fi dorit partea cu prințesa marțienilor.
Hei!
Dar cine nu și-ar fi dorit asa ceva?
Am învățat. Citesc. Respir. Privesc.
Am învățat că femeile imorale îți dau bătăi de cap. Alea morale te plictisesc, desi au o viata ingrijita si chiar merg la epialare definitiva.
Că prietenia nu e posibilă între bărbați și femei. Între ei există pasiune, dușmănie, adorație sau dragoste. Dar prietenie niciodată.
Am învățat că a risca înseamnă a câștiga sau a pierde. Teama ne împiedică să devenim active.
Citisem la un moment dat ceva destul de interesant:
Nu cunosc un drum sigur care sa ducă la succes, cunosc însa cel care duce în mod sigur la insucces – acel de a dori să-i faci fiecăruia pe plac.
(Platon)
Respir tot ce mi-ar putea deschide ochii și atunci numesc deșteaptă o femeie care suceste capul bărbaților. Ăsta e rostul femeilor.
Privirea poate distruge –
ticăloși sunt bărbații, canalii.
Privesc cum muzica poate atinge fiecare celulă din corp, iar atunci lucrurile din jurul nostru explodează.
Este doar vară.
Am învățat. Citesc. Respir. Privesc.
Nu mi s-au întâmplat lucruri inimaginabile. Nu am colindat păduri extravagante alături de Alice. Nu am fugit împreună cu niște vise mari de acasă. Nu am vrut și nu mi-am dorit să zbor într-o navă extraterestră spre Jupiter și sp cunosc marțienii care să mă adore și să le devin prințesa demult pierdută. Nu m-am pierdut împreună cu marea mea iubire – sufletul pereche – într-un lan imens de floarea soarelui.
Până acum sunt o fată normală. Cu o vară normală. Cu o vacanță poate nu prea plictisitoare. Cu doi ochi, două mâini, un corp nu prea bronzat și toate celelalte.
Sunt o tipă într-o vară oarecare.
Există totuși o posibilitate să-mi fi dorit partea cu prințesa marțienilor.
Hei!
Dar cine nu și-ar fi dorit asa ceva?
i de la neinteresant. de fapt venea de la iubire.
A trecut mult timp de când n-am mai fost eu. Sunt ciudat de alambicată în momentele astea. Mi se pare că trecutul meu arată ca o mașină Rolls Royce Phantom Coupé – din aia albastră – și se tot împinge în viitor mai ales. Care, ăsta din urmă, vine și el timid, dar nu știu înspre cine anume. Mult prea timid pentru mine, oricum. Ce frumos ar fi încă o viață în care să-ți retrăiești toate momentele preferate. O viață numai pentru asta. Sau, hai să nu cer mult. Nu o viață. Dar măcar în ultimile clipe, alea în care stai și vezi luminița albă de la capătul tunelului, în ultimile clipe să ai timp destul încât să poți să-ți amintești tot ce ți-ai tatuat în minte și-n simțuri.
Mi-e dor de trecut. Mi-e dor pentru că l-am uitat. Bucăți mari din el au fost mâncate complet. Stau și nu pot să-mi refac povestea.
Oricum. Mi-amintesc c-am râs mult. Am plâns puțin, iar atunci doar de nervi. Am stricat câteva inimi. Am mers pe străzi cu gândul să țintuiesc privirea persoanelor care mă intrigă. Mi-a și reușit. Am zâmbit fals. M-am contrazis destul. Am renunțat, de multe ori, înainte de a ieși cineva șifonat. Am învățat limbi străine. Am sărutat. Băieți și fete. Mai mult așa decât așa. Fete. Băieți. Ia-le cum vrei.
Mi-e dor să-mi mai uit puțin trecutul. Puțin, vreo câțiva ani. Cam toata viața de acum înainte. Nu mult. După nu mă mai interesează. Vreau să se poată să iau un foarfec și să tai bucățile alea pe care încă mi le mai amintesc. Și nu, nu cred că e vorba de amintire aici. E vorba de pielea asta stupidă care se înfioară la orice iubire pe care o vede pe străzi.
De ce iubirile ies primăvara ca ghioceii? Iarna se strică. Se udă. Se mototoleșlte. Iubirea. De ea vorbesc.
E frumos, atât în particular, cât și în general. În particularul meu. De ăla vorbesc.
mi-e dor.
mi-e dor să-mi mai cunosc oleacă din viitor și gata.
Aștept să se strice Rolls Royce-ul tâmpitului ăluia și să nu mă mai urmărească. Cretin.
Mi-e dor de trecut. Mi-e dor pentru că l-am uitat. Bucăți mari din el au fost mâncate complet. Stau și nu pot să-mi refac povestea.
Oricum. Mi-amintesc c-am râs mult. Am plâns puțin, iar atunci doar de nervi. Am stricat câteva inimi. Am mers pe străzi cu gândul să țintuiesc privirea persoanelor care mă intrigă. Mi-a și reușit. Am zâmbit fals. M-am contrazis destul. Am renunțat, de multe ori, înainte de a ieși cineva șifonat. Am învățat limbi străine. Am sărutat. Băieți și fete. Mai mult așa decât așa. Fete. Băieți. Ia-le cum vrei.
Mi-e dor să-mi mai uit puțin trecutul. Puțin, vreo câțiva ani. Cam toata viața de acum înainte. Nu mult. După nu mă mai interesează. Vreau să se poată să iau un foarfec și să tai bucățile alea pe care încă mi le mai amintesc. Și nu, nu cred că e vorba de amintire aici. E vorba de pielea asta stupidă care se înfioară la orice iubire pe care o vede pe străzi.
De ce iubirile ies primăvara ca ghioceii? Iarna se strică. Se udă. Se mototoleșlte. Iubirea. De ea vorbesc.
E frumos, atât în particular, cât și în general. În particularul meu. De ăla vorbesc.
mi-e dor.
mi-e dor să-mi mai cunosc oleacă din viitor și gata.
Aștept să se strice Rolls Royce-ul tâmpitului ăluia și să nu mă mai urmărească. Cretin.
Iarna Îmbrățișată Cu Marțienii Hazoși
cojile de mandarine și clementine parcă se desfac mai ușor iarna.
și se termină mult mai repede.
cred ca moș crăciun sigur s-a întâlnit anul trecut cu moș nicolae că am fost fetiță cuminte și că nici măcar marțienii nu m-au furat.
*** și cât de mult îmi doream să mă dilateze marțienii ăștia, să mă ducă pe o broască țestoasă zburătoare.
carapacea ei să se prefacă într-o lume aiurea, a ciudățeniilor.
atunci casele ar fi mici sfere în care locuiesc trenuri și minusculi roboței imbracati cu echipament de protectie. și mi-aș mai dori ca acele mari castele să fie aici numai niște chetsii inconfortabile în care nu ți-ai dori să stai.
florile, la rândul lor, vor trebui să crească mai înalt ca munții, iar aceștia din urmă să ajungă cât un grăunte de sare. atât bomboanele cât și cărămizile să țâșnească din carapacea țestoasei ca un curcubeu.
atunci păpușile matrioșka ( матрёшка) s-ar putea săruta cu oamenii de zăpadă. ***
nici măcar marțienii nu m-au furat, dom’le! și mi-am pus toate bazele în ei că o vor face
și se termină mult mai repede.
cred ca moș crăciun sigur s-a întâlnit anul trecut cu moș nicolae că am fost fetiță cuminte și că nici măcar marțienii nu m-au furat.
*** și cât de mult îmi doream să mă dilateze marțienii ăștia, să mă ducă pe o broască țestoasă zburătoare.
carapacea ei să se prefacă într-o lume aiurea, a ciudățeniilor.
atunci casele ar fi mici sfere în care locuiesc trenuri și minusculi roboței imbracati cu echipament de protectie. și mi-aș mai dori ca acele mari castele să fie aici numai niște chetsii inconfortabile în care nu ți-ai dori să stai.
florile, la rândul lor, vor trebui să crească mai înalt ca munții, iar aceștia din urmă să ajungă cât un grăunte de sare. atât bomboanele cât și cărămizile să țâșnească din carapacea țestoasei ca un curcubeu.
atunci păpușile matrioșka ( матрёшка) s-ar putea săruta cu oamenii de zăpadă. ***
nici măcar marțienii nu m-au furat, dom’le! și mi-am pus toate bazele în ei că o vor face
Impăratul CONSTANTIN si mama sa ELENA
Constantin, a fost fiul lui Constantiu Clor si al cinstitei Elena. Si era pe vremea cand crudul imparat Diocletian isi luase insotitori, la carmuirea intinsei imparatii a romanilor, asa incat, partea de rasarit a imparatiei, o carmuia insusi imparatul Diocletian, avand, la randul lui, ca ajutor, pe ginerele sau Galeriu, iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia.
Partea de apus avea ca imparat pe Maximian Hercule, insotit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatal lui Constantin si sotul Elenei, capitala fiind la Roma. Constantin, avea sub stapanirea sa, intinse tinuturi: Galia, Spania si Britania. În tinuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice prigoana impotriva crestinilor, ci, socotindu-i cei mai cinstiti dintre cetateni, ii folosea pe crestini la carmuirea treburilor iparatiei.Imparatul va insemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci si va intra biruitor in Roma. Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a crestinismului, acesta devenind religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare.
Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Cezareea. A murit la scurt timp in Nicomidia si a fost inmormntat in Constantinopol, in biserica ctitorita de el.
Imparateasa ElenaFlavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Acesta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte locasuri.
Le spun si eu Constantinilor si Elenelor de astazi , La multi ani!
Partea de apus avea ca imparat pe Maximian Hercule, insotit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatal lui Constantin si sotul Elenei, capitala fiind la Roma. Constantin, avea sub stapanirea sa, intinse tinuturi: Galia, Spania si Britania. În tinuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice prigoana impotriva crestinilor, ci, socotindu-i cei mai cinstiti dintre cetateni, ii folosea pe crestini la carmuirea treburilor iparatiei.Imparatul va insemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci si va intra biruitor in Roma. Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a crestinismului, acesta devenind religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare.
Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Cezareea. A murit la scurt timp in Nicomidia si a fost inmormntat in Constantinopol, in biserica ctitorita de el.
Imparateasa ElenaFlavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Acesta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte locasuri.
Le spun si eu Constantinilor si Elenelor de astazi , La multi ani!
Pretios pret …pacea joi
Mi-am frant visul , bucuria si fericirea pentru PACE. O Pace care in mine doare mai rau decat orice sangeros razboi. Am castigat in schimb cel mai pretios dar divin.
Un prieten-inger. Cine se intreaba daca merita am sa-i raspund Da . fiindca Pacea este mai placuta decat razboiul . Am invatat durerosul adevar…
Bradul ramane neschimbat orice ar veni peste el, iar sufletul unui om ramane acolo unde iubeste. Cand s-a scris destinul meu probabil s-a scris pe un suflet neterminat .
Acum las viitorul sa scrie si sa imparta el intre veacuri si minute. Un lucru il stiu si despre el am sa scriu pana cand voi muri …ESTE ! …da ESTE !
Un prieten-inger. Cine se intreaba daca merita am sa-i raspund Da . fiindca Pacea este mai placuta decat razboiul . Am invatat durerosul adevar…
Bradul ramane neschimbat orice ar veni peste el, iar sufletul unui om ramane acolo unde iubeste. Cand s-a scris destinul meu probabil s-a scris pe un suflet neterminat .
Acum las viitorul sa scrie si sa imparta el intre veacuri si minute. Un lucru il stiu si despre el am sa scriu pana cand voi muri …ESTE ! …da ESTE !
De prea mult, sau prea putin…!?
I-am spus inimii sa plece si ea s-a aplecat. ..spre singura primavara cunoscuta. Bradul a ramas la fel de drept, de inalt.. doar privirea celor cel privesc este stramba. Mereu va fi munte si ceata si cer brazdat de ingeri.
Dar niciodata nu va mai fi lacrima de sange in izvorul ce curge dinspre pamant spre cer. Doar o apa cristalina in care sa-si oglindeasca toti sufletul. O apa numita cu Dumnezeu sau si mai aproape noua cuminecatura din Isus.
Asa se satura saracii cu duhul muscand zilnic din firimitura iertarii Lui ca de-ar fi sa stea la masa vreodata, nici nu ar sti mesteca. Se infasoara mereu mana cu litere-alean crezand va mangaia aripile “acelea” iar adierea norilor va aminti lumii mereu ca El e Iubirea…
Dar niciodata nu va mai fi lacrima de sange in izvorul ce curge dinspre pamant spre cer. Doar o apa cristalina in care sa-si oglindeasca toti sufletul. O apa numita cu Dumnezeu sau si mai aproape noua cuminecatura din Isus.
Asa se satura saracii cu duhul muscand zilnic din firimitura iertarii Lui ca de-ar fi sa stea la masa vreodata, nici nu ar sti mesteca. Se infasoara mereu mana cu litere-alean crezand va mangaia aripile “acelea” iar adierea norilor va aminti lumii mereu ca El e Iubirea…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)