O Vară Cu Marțieni Mici Și Galbeni

Multe vise. Prea multe visându-le cu ochii deschiși înspre soarele amiezii.
Am învățat. Citesc. Respir. Privesc.

Am învățat că femeile imorale îți dau bătăi de cap. Alea morale te plictisesc, desi au o viata ingrijita si chiar merg la epialare definitiva.
Că prietenia nu e posibilă între bărbați și femei. Între ei există pasiune, dușmănie, adorație sau dragoste. Dar prietenie niciodată.
Am învățat că a risca înseamnă a câștiga sau a pierde. Teama ne împiedică să devenim active.

Citisem la un moment dat ceva destul de interesant:
Nu cunosc un drum sigur care sa ducă la succes, cunosc însa cel care duce în mod sigur la insucces – acel de a dori să-i faci fiecăruia pe plac.
(Platon)

Respir tot ce mi-ar putea deschide ochii și atunci numesc deșteaptă o femeie care suceste capul bărbaților. Ăsta e rostul femeilor.

Privirea poate distruge –
ticăloși sunt bărbații, canalii.

Privesc cum muzica poate atinge fiecare celulă din corp, iar atunci lucrurile din jurul nostru explodează.

Este doar vară.
Am învățat. Citesc. Respir. Privesc.
Nu mi s-au întâmplat lucruri inimaginabile. Nu am colindat păduri extravagante alături de Alice. Nu am fugit împreună cu niște vise mari de acasă. Nu am vrut și nu mi-am dorit să zbor într-o navă extraterestră spre Jupiter și sp cunosc marțienii care să mă adore și să le devin prințesa demult pierdută. Nu m-am pierdut împreună cu marea mea iubire – sufletul pereche – într-un lan imens de floarea soarelui.
Până acum sunt o fată normală. Cu o vară normală. Cu o vacanță poate nu prea plictisitoare. Cu doi ochi, două mâini, un corp nu prea bronzat și toate celelalte.
Sunt o tipă într-o vară oarecare.

Există totuși o posibilitate să-mi fi dorit partea cu prințesa marțienilor.

Hei!


Dar cine nu și-ar fi dorit asa ceva?