i de la neinteresant. de fapt venea de la iubire.

A trecut mult timp de când n-am mai fost eu. Sunt ciudat de alambicată în momentele astea. Mi se pare că trecutul meu arată ca o mașină Rolls Royce Phantom Coupé – din aia albastră – și se tot împinge în viitor mai ales. Care, ăsta din urmă, vine și el timid, dar nu știu înspre cine anume. Mult prea timid pentru mine, oricum. Ce frumos ar fi încă o viață în care să-ți retrăiești toate momentele preferate. O viață numai pentru asta. Sau, hai să nu cer mult. Nu o viață. Dar măcar în ultimile clipe, alea în care stai și vezi luminița albă de la capătul tunelului, în ultimile clipe să ai timp destul încât să poți să-ți amintești tot ce ți-ai tatuat în minte și-n simțuri.

Mi-e dor de trecut. Mi-e dor pentru că l-am uitat. Bucăți mari din el au fost mâncate complet. Stau și nu pot să-mi refac povestea.

Oricum. Mi-amintesc c-am râs mult. Am plâns puțin, iar atunci doar de nervi. Am stricat câteva inimi. Am mers pe străzi cu gândul să țintuiesc privirea persoanelor care mă intrigă. Mi-a  și reușit. Am zâmbit fals. M-am contrazis destul. Am renunțat, de multe ori, înainte de a ieși cineva șifonat. Am învățat limbi străine. Am sărutat. Băieți și fete. Mai mult așa decât așa. Fete. Băieți. Ia-le cum vrei.

Mi-e dor să-mi mai uit puțin trecutul. Puțin, vreo câțiva ani. Cam toata viața de acum înainte. Nu mult. După nu mă mai interesează. Vreau să se poată să iau un foarfec și să tai bucățile alea pe care încă mi le mai amintesc. Și nu, nu cred că e vorba de amintire aici. E vorba de pielea asta stupidă care se înfioară la orice iubire pe care o vede pe străzi.

De ce iubirile ies primăvara ca ghioceii? Iarna se strică. Se udă. Se mototoleșlte. Iubirea. De ea vorbesc.

E frumos, atât în particular, cât și în general. În particularul meu. De ăla vorbesc.

mi-e dor.

mi-e dor să-mi mai cunosc oleacă din viitor și gata.

Aștept să se strice Rolls Royce-ul tâmpitului ăluia și să nu mă mai urmărească. Cretin.